DISTRIBUIȚI
Răspândită de țânțari, malaria ucide aproape 600.000 de oameni în fiecare an. Credit tcetoday.com

Cercetătorii de la Universitatea Dundee din Marea Britanie au descoperit un nou compus care poate în același timp să vindece pacienți afectați de Malaria și să prevină transmisia bolii letale de la om la om. Compus codat DDD107498, a fost identificat de Dundee’s Drug Descovery Unit (DDU) și de Medicenes for Malaria Venture (MMV). Echipa declară că testele indică faptul că noul tratament are potențialul de vindeca malaria utilizând o singură doză, să prevină răspândirea infecției și să ofere imunitate celor neafectați. Sunt câteva etape științifice și administrative înainte ca compusul să fie administrat pacienților, spune Ian Gilbert, directorul Departamentului de Chimie de la DDU. Suntem foarte încântați de progresul pe care l-am făcut. Potrivit OMS în 2013 s-au raportat mai mult de 200 milioane cazuri de malaria, care au provocat peste 584,000 de decese. Cele mai multe victime sunt femei însărcinate sau copii sub 5 ani. Noi soluții medicamentoase sunt necesare de urgență pentru a trata malaria, deoarece rezistența la tratamentul standard anti-malarie este considerată acum un real pericol explică Kevin Read co-lider al proiectului.

Compusul descoperit de noi acționează într-un mod diferit față de toate celelalte medicamente anti-malarie de pe piață sau în testare clinică, ceea ce înseamnă că are un potențial ridicat de funcționare împotriva paraziților rezistenți la medicamentația oferită în prezent. Țintește parte a ansamblului care sintetizează proteinele din parazitul care cauzează malaria.

Compania farmaceutică germană Merck Serono a achiziționat recent drepturile de dezvoltare, urmând desfacerea pe piața globală a compusului. MMV declară că va furniza companiei teste clinice și acces la rețelele sale din sectoarele publice și private din țările cu epidemii de malaria.

Sursă: http://goo.gl/o7LzNr
DOI:10.1038/nature14451

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVirusul MERS poate fi abordat
Articolul următorNanofilme mai ieftine
Născut în 1991, la scurt timp după căderea comunismului, încerc să mă adaptez într-o societate care încă este la răscruce de drumuri. Absolvent de Inginerie Chimică în 2014 caut să îmi aprofundez cunoștințele în domeniul chimiei și inginerie chimice. În acest scop, îmi continui studiile ca student masterand și lucrez ca asistent cercetător. În timpul liber îmi place să mă plimb în natură, să gătesc și bineînțeles să citesc și să scriu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ